Cazul crimei din Piața Constituției | Un antrenor de box, între suspecții audiați la Poliție

Cazul crimei din Piața Constituției | Un antrenor de box, între suspecții audiați la Poliție
Publicat: 04/10/2019, 15:59

Mai multe persoane au ajuns, vineri, la sediul Poliției Capitalei pentru audieri în dosarul crimei din Piața Constituției.

Surse din Poliție au declarat, pentru Mediafax, că în urmă cu 10 ani, mai multe persoane din cercul de suspecți pe care-l are Poliția în cazul crimei din Piața Constituției au participat la un omor în cartierul Tei-Toboc, iar unul dintre aceștia, condamnat pentru complicitate la omor, a fost eliberat mai devreme, anul trecut, în baza recursului compensatoriu.

Potrivit sursei citate, suspectul de omor și mai multe persoane s-au sustras anchetei polițiștilor, agenții negăsindu-i până la momentul transmiterii știrii.

Printre persoanele audiate la ora transmiterii știrii la Poliția Capitalei se află și un antrenor de box din București, Romeo Păun, fost boxer între 2005-2018, acesta având cinci victorii, 19 înfrângeri și două egaluri la activ în carieră.

Audierile vin după ce polițiștii au efectuat 21 de percheziții domiciliare în București în dosarul crimei din Piața Constituției, potrivit unui anunț al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, verificările venind la aproape o săptămână de la bătaia din centrul Capitalei.

Surse din Poliție au declarat pentru Mediafax că perchezițiile au avut loc în zona Petricani – Lacul Tei și au vizat capturarea bărbatului suspectat pentru uciderea unei persoane în bătaia care a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute.

Piața Constituției este supravegheată de echipe mixte formate din polițiști de siguranță publică, jandarmi, polițiști rutieri și agenți de la Serviciul Operațiuni Speciale, în anumite intervale orare.

Măsurile vin în urma unei încăierari de duminică noaptea, din Piața Constituției, când mai multe persoane s-au bătut cu bâte și săbii.

Un bărbat a murit și un altul a fost rănit în urma conflictului, cazul fiind investigat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de Serviciul Omoruri.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri...
FILMUL crimei din Crângași! Detalii șocante: Ce s-a întâmplat, de fapt
Salariul minim se va calcula diferit! Directiva care explică noua formulă: Pot include 60% din...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
ITP de două ori pe an. S-a schimbat legea în România pentru aceste vehicule
Doi absolvenți de MIT, acuzaţi că au furat milioane de dolari în criptomonede, în doar...
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
"Pe moment am crezut că dă de pământ cu acordeonul". Marian Cozma, show de zile...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Care este legătura dintre hormonul de stres din timpul sarcinii și IQ-ul copilului?
×